Schimbarea climei este cauzată în principal de o acumulare de gaze de seră (GHG) în atmosferă. La Conferinţa de la Rio din anul 1992, a existat o recunoaştere internaţională a nevoii unui efort comun cu scopul de a diminua schimbările climatice. Aceasta a avut ca rezultat primul acord legal internaţional cu scopul de a reduce emisiile de gaze de seră – Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC). În concordanţă cu UNFCCC, ţările industrializate, sau Anexa I, ţările au principala responsabilitate de a diminua schimbările climatice. În anul 1997, au fost stabilite ţinte concrete pentru reducerea GHG prin Protocolul de la Kyoto. Prin Anexa I a acestuia, ţările ce au ratificat protocolul de la Kyoto sunt obligate să atingă o ţintă specifică pentru emisiile echivalente de bioxid de carbon (CO2), în medie de 5,2% sub nivelurile de emisii din anul 1990, până la prima perioadă din protocol 2008 - 2012. Părţile Anexei 1 au emis aproximativ 64% din totalul GHG în 1990. Ţările ce nu sunt parte a Anexei 1 (în principal ţări în curs de dezvoltare) nu au ţinte obligatorii sub Protocolul de la Kyoto, dar trebuie să ratifice Protocolul pentru a găzdui proiecte de reducere a emisiilor sub mecanisme flexibile (a se vedea mai jos). Începând cu data de 15 ianuarie 2008, 177 de ţări, plus Uniunea Europeană, au ratificat Protocolul de la Kyoto. Ţintele de reducere stabilite în protocolul de la Kyoto pot fi realizate prin reducerea emisiilor GHG menajere (prin scheme de emisii menajere/regionale şi alte măsuri politice), sau prin utilizarea mecanismelor flexibile permise sub Protocolul de la Kyoto: Mecanisme de Dezvoltare Curată (CDM) şi Implementare Comună (JI). Reducerea Certificată a Emisiilor (CER) rezultată din proiecte CDM poate fi utilizată pentru a fi în concordanţă cu instalaţiile acoperite de către schema de comerţ a Uniunii Europene (EU ETS). Atât CER cât şi Unităţile de Reducere a Emisiilor (ERU) rezultate din proiectele JI pot fi utilizate în concordanţă cu Protocolul Kyoto în prima perioadă stabilită 2008-2012.

Harta arată categorii variate de participanţi la Protocolul Kyoto. Distingem între 15 ţări UE, ţări europene cu economii în tranziţie, alte ţări cu ţinte de emisii, ţările din Anexa 1 care nu au ratificat Protocolul de la Kyoto şi ţările care nu sunt cuprinse în Anexa 1: